REFERENDUM 2012. PRESA INTERNAȚIONALĂ: „Dezbaterea publică nu este dominată de argumente, ci de invective”

REFERENDUM 2012. PRESA INTERNAȚIONALĂ: Dezbaterea publică nu este dominată de argumente, ci de invective
Publicat: 28/07/2012, 17:25
Actualizat: 29/07/2012, 19:22

România se pregătește pentru un referendum crucial, coaliția la putere îndemnându-i pe români să se prezinte la urne, iar președintele suspendat și PDL cerându-le să boicoteze destituirea lui Traian Băsescu, în urma unei campanii foarte tensionate, scrie presa internațională vineri și sâmbătă.

În urma criticilor UE cu privire la atingerile aduse statului de drept, românii vor decide duminică dacă aprobă sau nu destituirea președintelui aflat la putere de opt ani, Traian Băsescu, ai cărui simpatizanți au îndemnat la boicotarea referendumului, scrie AFP într-un material de prezentare intitulat „România se pregătește să voteze destituirea președintelui”.

Aproximativ 18 milioane de cetățeni sunt chemați să voteze atât în România, cât și în străinătate, mai ales în Spania și Italia, unde trăiesc sute de mii de emigranți români. Participarea este crucială, având în vedere că această consultare va fi validată doar cu 50 la sută plus unul din numărul alegătorilor înscriși pe liste, conform unei decizii a Curții Constituționale, continuă agenția franceză. Este un prag dificil de atins, potrivit analiștilor politici, într-o țară în care absenteismul bate recorduri, pe fondul deziluziei față de o clasă politică acuzată de neglijarea bunului public și clientelism.

Secții de votare suplimentare vor fi deschise pe litoralul Mării Negre, românii aflați în concedii putând merge să voteze în locuri neașteptate, cum ar fi restaurantele Pelican, Aurora sau la Aqua Magic, opoziția denunțând riscuri de fraudă, notează agenția franceză. USL (centru-stânga, la putere) este puternic mobilizată pentru a convinge nouă milioane de români să vină să voteze împotriva rivalului său, Traian Băsescu fiind foarte nepopular, potrivit sondajelor doi din trei români vrând să-l vadă plecat de la Cotroceni.

Băsescu și PDL (centru-dreapta, în opoziție) au îndemnat la boicotarea referendumului, pentru a nu „legitima o lovitură de stat”, o tactică denunțată de USL ca „antidemocratică”. Ieșirea din criza politică care zguduie România rămâne nesigură, apreciază agenția, subliniind că o coabitare Băsescu-USL, mai ales după conflictul din iulie privind destituirea, „promite să fie cel puțin electrică”.

Cotidianul francez LE FIGARO scrie vineri, într-un comentariu-analiză intitulat „România, o nouă oaie neagră a UE” semnat de Arielle Thedrel, că Bucureștiul dă de furcă Bruxelles-ului, care nu poate face altceva decât să constate „dificultatea anumitor țări foste comuniste de a se andoca la valorile sale fundamentale”. Deși Ungaria lui Viktor Orban este de dreapta, în timp ce România lui Victor Ponta se declară de stânga, ambele evidențiază „fragilitatea construcției europene”.

Potrivit cotidianului, Ponta reprezintă totuși noua generație a PSD, care, la fel ca PDL-ul lui Traian Băsescu, a rezultat din FSN, moștenitorul PCR. După ce a dominat scena politică în primii 15 ani ai tranziției postcomuniste, PSD revendică o identitate social-democrată, deși elitele sale sunt alcătuite din oligarhi și baroni locali, comentează publicația, citându-l pe Teodor Baconschi care îi acuză de „controlul economiei naționale”, cultivarea clientelismului prin „metode mafiote” și continuarea „perceperii UE ca pe ceva exotic”.

România nu era pregătită să adere la UE în 2007, continuă ziarul citându-i pe Bancoschi și Alexander Gussi, care afirmă că dacă nu ar fi aderat „ar fi basculat deja în tabăra statelor postsovietice”. „Indiferent de epilogul acestei crize, pagubele sunt profunde”, conchide publicația franceză, subliniind că „UE iese mai slăbită în urma ei, iar clasa politică românească mai pătată ca niciodată”.

Românii îl percep pe Traian Băsescu ca pe omul politic care trebuie să fie doborât, principalul responsabil al crizei economice și sociale prin care trece țara, scrie LIBERATION, într-un comentariu intitulat „Români pe calea destituirii”, semnat de Luca Niculescu. Popularitatea lui Băsescu s-a prăbușit după ce, în 2010, acesta a anunțat reducerea cu 25% a salariilor în sectorul public și o creștere a TVA cu 5%, iar la sfârșitul lui aprilie 2012 a fost nevoit să îl numească pe Ponta, principalul său oponent, în funcția de premier, explică publicația mecanismul care a declanșat criza.

„Președintele (Băsescu) este conflictual și atacă, uneori, fără motive valabile”, continuă publicația franceză citând cazul fostului Rege Mihai sau al medicului Raed Arafat, România fiind divizată, în prezent, între cei care consideră că președintele trebuie să plece și cei care îl consideră „o redută a democrației”. Publicația notează că, într-o țară minată de corupție, justiția a înregistrat progrese de necontestat în ultimii ani de mandat ai președintelui, deși, într-o țară săracă, românii nu sunt interesați de concepte ca stat de drept sau reforma justiției, ci de supraviețuire, potrivit unor analiști români.

„Dezbaterea publică nu este dominată de argumente, ci de invective”, mai notează ziarul francez, citând analiști occidentali în opinia cărora „în România nu există dezbateri ideologice, stânga sau dreapta fiind de fapt două fațete ale aceleiași monede”, în timp ce societatea civilă este slabă, iar presa este – la fel ca societatea – divizată între „pro” și „contra” Băsescu. „În această atmosferă tensionată, referendumul de mâine (duminică) riscă să accenteueze conflictele în loc să le calmeze”, conchide cotidianul, subliniind că „democrația românească rămâne încă fragilă”.

„Referendumul și rezultatul său reprezintă un motiv de îngrijorare pentru multe capitale, în care Băsescu este perceput ca un președinte îndrăzneț în lupta împotriva corupției, atacat de unele interese economice și politice care încearcă să submineze agenda «sa» reformistă prooccidentală și să privatizeze sistemul judiciar”, scrie vineri fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, într-un material semnat publicația electronică EUROPEAN VOICE, intitulat „O criză marca Băsescu”.

„Povestea adevărată este alta”, continuă Tăriceanu, acuzându-l pe Băsescu că în timpul președinției sale „neîndemânatice” a creat o „instabilitate prelungită într-un sistem politic complex care necesită o abordare delicată”, insistând asupra personalității „polarizante” a acestuia și „refuzului (său) de a acepta o coabitare democratică cu o majoritate”. Fostul premier al lui Băsescu respinge totodată acuzațiile președintelui cu privire la o lovitură de stat, dar și opiniile potrivit căroa România se îndreaptă în aceeași direcție cu Ungaria.

În opinia sa, Băsescu este un „lider eșuat”, „incapabil să coopereze cu instituțiile statului pentru ca România să poată funcționa din punct de vedere politic”. „Pe cât de mult îi place să se prezinte drept «căpitanul» României (…), țara nu este o navă comercială și nu poate fi condusă astfel”, apreciază Tăriceanu. „Angela Merkel, liderii UE și NATO au dreptate să se uite cu atenție la ceea ce se întâmplă în România, dar observatorii străini trebuie să fie atenți să nu judece de la distanță”, subliniază el.

Premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu au fost implicați într-o campanie dură pentru referendum, apreciază postul EURONEWS, adăugând că, potrivit sondajelor, 65% dintre români doresc destituirea președintelui, în contextul în care acesta îi prezintă pe membrii Parlamentului României ca pe o „haită de hiene”. Dezamăgirea, apatia, perioada de concedii și faptul că o mare parte a diasoprei care nu poate vota arată că nu există garanții cu privire la atingerea unei prezențe de peste 50%, necesară pentru validarea referendumului, mai notează postul paneuropean.

Principala bătălie a acestui referendum o reprezintă prezența la urne, Ponta sperând la un nivel ridicat, iar Băsescu la apatie, apreciază site-ul EUROPEONLINE vineri, citând corespondentul DPA la București. Astfel președintele suspendat a îndemnat la boicot, în timp ce autoritățile au „extins regulile votării la limită, pentru a atrage cât mai mulți cetățeni” să participe la referendum, notează site-ul.

Dacă Băsescu va rămâne în funcție după referendum, ar putea urma o coabitare „ciudată și controversată” cu Ponta, a cărui alianță este favorită în alegerile parlamentare din noiembrie, în contextul în care mandatul președintelui suspendat se încheie în 2014, scrie WALL STREET JOURNAL într-un material intitulat „Un referendum cu valoare de test în România”, semnat de Gordon Fairclough.

„Fără îndoială, tensiunile ar putea să continue”, a apreciat Otilia Simkova, un analist din cadrul grupului de consultanță pentru risc politic Eurasia Group, cu sediul la Londra. „Un impas pe scena politică ar putea să continue și ar putea conduce la o altă criză politică, la un anumit punct”, a mai declarat ea pentru publicație.

Politica românească s-a aflat în criză de la începutul anului, nemulțumirea publică față de creșterea taxelor, reducerile bugetare, presupuse acte de corupție și nepotism au condus la demisia unui premier de centru-dreapta și plecarea altuia în urma unei moțiuni de cenzură în Parlament. Declinul economic și termenii stricți ai unui împrumut UE și FMI care a salvat țara aflată la un pas de intrarea în insolvență, în 2009, au afectat puternic România, cel de al doilea cel mai sărac membru al Uniunii Europene, după Bulgaria, notează WSJ.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la...
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri